Untul/margarina se topește într-o cratiță mică, apoi se lasă la răcit. Laptele se încălzește.
Făina se pune într-un vas, iar în mijloc se formează o adâncitură în care se adaugă drojdia sfărâmată, zahărul și puțin lapte cald. Se amestecă încet cu o furculiță, iar prealuatul astfel obținut se lasă la dospit la temperatura camerei, cca. 15 minute. Tava se tapetează cu hârtie de copt.
Se adaugă restul ingredientelor și se amestecă totul cu spiralele de frământat ale mixerului, la început la viteză mică, apoi la viteză mare, cca. 5 minute, până ce se obține un aluat omogen. Acesta se acoperă şi se lasă la dospit într-un loc călduț, până ce își mărește vizibil volumul.
Aluatul se răstoarnă pe un blat tapetat în prealabil cu făină și se frământă puțin. Se iau trei sferturi din cantitatea de aluat și se formează 3 rulouri cu lungime de cca. 40 de cm, care se împletesc într-o cunună (colac), iar capetele se presează bine laolaltă. Colacul se așază în tava de copt, după care, cu ajutorul unui sucitor, se formează o adâncitură sub forma unui jgheab, pe linia de mijloc. Din aluatul rămas, se formează un rulou de 80 de cm lungime, care se răsucește sub forma unei ghirlande cu trei bucle. Aceasta se așază în jgheabul format anterior, iar buclele se întind puțin. Se formează ghemotoace din folie de aluminiu, de forma unor ouă, care se apasă în aluat, în cele trei bucle, pentru a forma 3 locuri, în care ulterior se vor așeza ouă.
Gălbenușul se bate împreună cu laptele, iar cu amestecul obținut se unge colacul. Se presară deasupra semințele de susan, apoi se lasă din nou la dospit până ce își mărește vizibil volumul. Tava se introduce în cuptor, pe grătarul din mijloc.
Durată de coacere: despre 35 Minute
Temperatură cuptor cu căldură sus și jos: 180 °C
Temperatură cuptor cu convecție: 160 °C
Colacul se scoate din tavă, cu tot cu hârtia de copt, și se lasă la răcit pe un grătar de bucătărie. Cocoloașele din folie de aluminiu se scot iar în locul lor se așază cele 3 ouă, fierte și vopsite în prealabil.
Rețete asemănătoare
Aluaturi de bază
Aluaturi de bază
Aluaturi de bază