Florile de soc se scufundă în apă rece (nu sub jet), apoi se lasă să se scurgă cât mai bine pe un șervețel de hârtie. Se taie codița florilor cu o foarfecă.
Se fierbe apa cu zahărul circa 2 minute, în clocot. Se ia oala de pe foc și se adaugă sarea de lămâie și conservantul, apoi se amestecă bine. Florile de soc se pun într-un recipient rezistent la căldură (volum de circa 2 l), care se poate închide cu un capac. Se toarnă apoi soluția de zahăr peste flori. Florile se lasă apoi circa 5 zile, acoperite, într-un loc întunecat și răcoros (de preferință la frigider).
Se tapetează o sită cu un șervețel de hârtie. Se strecoară siropul. Siropul strecurat se mai dă în fiert o dată, apoi se toarnă imediat în sticlele pregătite. Se închid cu capacul filetat, apoi se lasă sprijinite pe capac circa 5 minute. Sticlele se păstrează cel mai bine răsturnate într-o cutie.
Rețete asemănătoare
Dulcețuri
Dulcețuri