Flag
Filtre

Deserturi

Paula Pudding
Produsele
Deserturi
Lista de ingrediente a PAULEI

Știai că PAULA este văcuța cool care iubește aventura, distracția și budinca? Îi place să o împartă cu prietenii, dar și cu tine! Oare ce ingrediente conține budinca PAULA? Și de ce? Și mai ales, cum se formează petele din budincă? Paula o să îți explice...

Produsele noastre SUBBRAND

8 Rezultate

8 din 8 rezultate văzute

Budinca PAULEI

Picture -

PAULA este cea mai delicioasă budincă datorită ingredientelor atent alese și a petelor cool! Dar, văcuța PAULA își dă silința permanent să îmbunătățească gustul budincii sale ca tu să te bucuri de ea în continuare.

Cu toate că este o adevărată iubitoare de dulciuri, a transformat budinca în funcție de nevoile tale și, astfel, a început să adauge mai puțin zahăr în ea.

Picture -

Picture -

Lista de ingrediente a PAULEI

Laptele este baza oricărei budinci delicioase

Conținutul de lapte integral din budinca PAULA este de exact 87%. Dar de unde vine laptele? El provine de la văcuțe. Desigur, PAULA știe asta cel mai bine. La început este lapte crud - cel muls direct din ugerul vacilor. Acest lapte proaspăt, crud este prelucrat mai departe în laptele integral delicios. Pentru budinca PAULA, laptele integral este încălzit la temperaturi înalte, răcit și abia apoi folosit la preparare.

Zahărul

Zahărul se găsește deseori sub formă de cuburi sau cristale. Dar de unde provine acest zahăr? El poate fi obținut din sfeclă de zahăr sau din trestie de zahăr. Chiar și laptele conține în mod natural zahăr, iar acesta se numește lactoză. Astfel, budinca PAULA conține două tipuri de zahăr: lactoză (zahăr din lapte) și zahăr din sfeclă sau trestie de zahăr. O budincă fără zahăr nu ar avea același gust delicios. Însă PAULA, deși este o mare iubitoare de dulciuri, a început să adauge mai puțin zahăr în budinca ei. Prin urmare, în budinca PAULA este folosit doar atât zahăr cât să aibă un gust plăcut.

Picture -

Amidonul

Amidonul poate fi obținut din diverse plante precum: cartofi, porumb, grâu, orez sau tapioca. În budinca PAULA, văcuța Paula a adăugat amidon modificat din tapioca. Acesta este cel mai potrivit și dă budincii o consistență cremoasă și deosebită.

Pudra de cacao

Pudra de cacao există de foarte mult timp. Încă de pe vremea Aztecilor și Mayașilor, era folosită pentru gustul său aromat. Boabele de cacao sunt uscate după recoltare și prelucrate sub formă de masă de cacao. După presarea masei de cacao și îndepărtarea untului de cacao, rezultă turtele de cacao. Acestea sunt măcinate și devin pudră de cacao. Această pudră conferă și gustul special al budincii PAULA cu gust de ciocolată.

Pentru pudra de cacao folosită în budinca sa, PAULA lucrează cu fundația UTZ pentru a sprijini cultivarea durabilă a arborilor de cacao. De altfel, UTZ provine din limba maya și înseamnă „bun”. Fundația susține un program pentru cultivarea durabilă a cafelei, arborilor de cacao și a ceaiului. Scopul ei este îmbunătățirea condițiilor de viață ale fermierilor, lucrătorilor și familiilor acestora, păstrarea naturii și protejarea mediului. Iar PAULA crede că această colaborare este foarte cool!

Agenții de îngroșare

Agenții de îngroșare sunt folosiți pentru a lega lichidele. În budinca PAULA, caragenanul împreună cu amidonul asigură consistența cremoasă și forma specială a petelor din budinca PAULA. Numai astfel, petele din budinca PAULA pot arăta așa de cool.

Colorantul

Colorantul caroten conferă petelor de budincă de vanilie culoarea galbenă. Împreună cu budinca de ciocolată formează un model cool de pete.

Aroma

Pentru a obține budinca PAULA de vanilie, se adaugă în ea o aromă de vanilie. Fără aceasta, PAULA nu ar avea gust de vanilie, ci de lapte. PAULA și micii pofticioși adoră aroma budincii de vanilie.

Stabilizatorul

Pentru a se îngroșa și pentru a putea fi păstrată, budinca este încălzită. Stabilizatorul protejează laptele de arsuri și este foarte important.

Cum se obțin petele din budinca PAULA?

Picture -


PAULA nu are doar un gust cool, dar și arată cool! Budinca cu aspectul său de pete nu a impresionat doar micii pofticioși, ci și părinții și bunicii. Dar cum se obțin petele cool de budincă?

 

În primul rând, sunt prelucrate ingrediente precum: lapte integral, zahăr, praf de cacao și amidon pentru a obține diferitele tipuri de budincă (vanilie și ciocolată). Pentru ca petele să-și păstreze forma și să nu se amestece, cele două budinci sunt adăugate în păhărele folosind o tehnică specială. Această tehnică este top-secretă și rămâne secretul PAULEI.

Păhărelul PAULA este închis etanș cu o folie. Acest lucru este important, deoarece nu permite aerului să ajungă la budincă și să o altereze. În acest fel, ea poate fi păstrată la frigider mai mult de o lună.