pentru rețeta Plăcintă cu ceapă
400 g | făină |
1 plic | Drojdie Dr. Oetker |
1 linguriță | zahăr |
2 lingurițe rase | sare |
4 linguri | ulei |
250 ml | lapte călduț |
1 ½ kg | cepe |
3 linguri | ulei |
1 praf | sare |
piper măcinat | |
1 linguriță | chimen |
150 g | bacon |
200 g | brânză Gouda |
3 | ouă |
150 g | cremă de brânză |
Pentru aluat, se amestecă făina cu drojdia, apoi se adaugă zahărul, sarea, uleiul şi laptele.
Ingredientele se amestecă cu mixerul, folosind paletele de frământat, la început la viteză mică, apoi 5 minute la viteză mare, până ce se obține un aluat omogen. Aluatul acoperit se lasă la dospit, la loc cald, până ce își mărește vizibil volumul (circa 20 de minute).
Pentru stratul de acoperire, se curăţă ceapa, se taie în sferturi şi apoi felii. Se încălzește uleiul într-o tigaie, se călește ceapa și se potrivește de gust cu piper și sare. Se încorporează chimenul. Compoziția se lasă puțin la răcit.
Bacon-ul se taie cubulețe, brânza Gouda se rade. Bacon-ul, brânza, ouăle și smântâna se încorporează în compoziția de ceapă și se potrivește, în funcție de preferințe, cu sare și piper.
Aluatul se scoate din vas și se frământă încă puțin pe un blat de bucătărie, tapetat în prealabil cu făină. Aluatul se întinde într-o foaie de dimensiunea 30 x 40 cm, apoi foaia se așază în tava unsă. Aluatul se întinde și se presează ușor pe marginile tăvii. Peste aluat se repartizează compoziția cu ceapă.
Aluatul se mai acoperă o dată și se lasă la dospit, la loc cald, până ce își mărește vizibil volumul (circa 10 minute). Apoi tava se introduce în cuptor și se coace.
Cuptor electric: 200°C
Cuptor cu aer cald: 180°C
Durată de coacere: aproximativ 40 Min.
Plăcinta cu ceapă se servește cât este în stare caldă.
Per porție / bucată | Per 100 g / ml |
---|